INSTITUTUL TRANSILVAN
DE MEDIERE®

AIA Member

Membru al Retelei Europene de
Centre de Mediere Afiliate AIA

Centrul de Mediere Comunitara Cluj

 

Asociatia Mediatorilor ULTRASILVAM si Institutul Transilvan de Mediere, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Cluj Centrul pentru Studiul Conflictelor din cadrul Institutului de Cercetări Sociale al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai, Biroul de mediator Christian-Radu Chereji şi Biroul de mediator Adrian Grigore Pop, beneficiind de sprijinul şi acceptul Consiliului de Mediere, a luat iniţiativa organizării la nivelul municipiului Cluj-Napoca a Centrului de Mediere Comunitară Cluj, după modelul larg răspândit în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Acest centru oferă cadru şi sprijin profesional adecvat pentru soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor ce implică cetăţeni ai municipiului şi instituţiile publice ale acestuia, conflicte situate în domeniul politicilor comunitare, drepturilor de proprietate şi de folosinţă, relaţiilor de bună vecinătate, alocării resurselor materiale şi financiare locale şi regionale, ordinii publice. Centrul de mediere comunitară îşi propune să decongestioneze instanţele de judecată de mare parte din cazurile generate de conflicte aflate în raza de acoperire a domeniilor mai sus enunţate şi de a contribui, prin soluţionarea amiabilă a acestor conflicte, la promovarea şi consolidarea unui climat de armonie socială şi încredere în instituţiile publice locale şi regionale.

În măsura în care Centrul de Mediere Comunitară Cluj se dovedeşte a fi un succes, Asociatia Mediatorilor ULTRASILVAM si Institutul Transilvan de Mediere se vor implica în deschiderea unor centre similare în oraşele din judeţ, apoi din întreaga Transilvanie.

Programul de Mentoring TIM/UMA

Programul de Mentoring TIM/UMA are ca obiectiv dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor mediatorilor autorizati prin asocierea participantilor cu mediatori profesionisti din cadrul Institutului, care au rolul de mentori si supervizori. Programul de desfasoara pe durata de 1-2 ani, timp in care participantii conduc cazuri de mediere asistati de catre mentori, in formula co-medierii.

Programul are patru etape:

Etapa 1 Acomodare       mentorul mediaza, participantul asista
Etapa 2 Cooperare          mentorul si participantul conduc impreuna cazul de mediere
Etapa 3 Asumare             participantul mediaza, mentorul asista
Etapa 4 Evaluare             la solicitarea participantului, dupa un minim de 5 cazuri de mediere, din care cel putin unul beneficiind de onorariu, mentorul intocmeste un Raport de Evaluare care este apoi analizat de o comisie a TIM alcatuita din 3 membri : un mediator experimentat din cadrul UMA, un expert TIM si un evalutor national de pe lista Consiliului de Mediere.  Analiza comisiei este urmata de un interviu cu participantul, care se concentreaza asupra a 3 arii de interes : proceduri, analiza si constructie, abilitati fundamentale in mediere. Daca rezultatele evaluarii corespund criteriilor TIM, participantului i se acorda titulatura de mediator profesionist si este inscris in lista TIM a mediatorilor profesionisti. Doar acestia pot accede la pasul urmator pe linia dezvoltarii profesionale, programul Master Mediator.

Pe parcursul Programului de Mentoring TIM/UMA, si inainte de solicitarea redactarii Raportului de Evaluare, participantii trebuie sa parcurga un minim de 40 de ore de formare continua prin programele MEDIATOR II oferite de TIM sau alte programe agreate de acesta.

Programul este gratuit pentru membrii Asociatiei Mediatorilor Ultrasilvam (UMA). Pentru absolventii MEDIATOR I care nu sunt membri UMA, taxa de participare este de 400 lei per an. Pentru mediatorii autorizati care nu indeplinesc nici una dintre conditiile de mai sus, pentru integrarea in program este necesar un examen initial de selectie (sccris, oral si de abilitati), iar taxa de participare este de 800 lei per an.

Taxa de evaluare (indiferent de statut) : 1,200 lei

 

Programul Master Mediator

In vederea racordarii mediatorilor din Romania la standardele internationale si a facilitarii certificarii lor de catre International Mediation Institute, Institutul Transilvan de Mediere a initiat programul Master Mediator, deschis mediatorilor experimentati din tara si din strainatate.

Programul Master Mediator este un program de evaluare a cunostintelor, abilitatilor si experientei mediatorilor, realizata in baza standardelor impuse de IMI. Mediatorii care doresc sa participe la acest program trebuie sa indeplineasca minim conditiile necesare pentru a fi mediator profesionist recunoscut de TIM. Acestea implica :

  • minim 40 de ore de formare continua pe parcursul ultimilor 2 ani, prin participarea la cursurile oferite de TIM sau alte programme agreate
  • minim 5 cazuri de mediere gestionate, din care minim unul beneficiind de onorariu semnificativ
  • pentru mediatorii din Romania, minim 1 an in cadrul Programului de Mentoring TIM/UMA sau YMI
  • pentru mediatorii dinfara Romaniei, minim 5 evaluari provenite de la beneficiari ai serviciilor de mediere ai aplicantului, sub forma IMI Feedback Form
  • evaluare de catre comisia TIM/UMA, conform regulilor din cadrul Programului de Mentoring TIM/UM

Pentru a deveni Master Mediator, participantul trebuie sa faca dovada a minimum 20 de cazuri de mediere gestionate, cu un minim de 200 de ore de mediere pe total, din care minim 5 cazuri sa beneficieze de onorariu semnificativ. Participantul va fi evaluat de o comisie formata din 3 membri – 1 expert TIM si 2 evaluatori nationali aflati pe lista Consiliului de Mediere. Evaluarea se va face de catre comisie in baza a minim 10 procese-verbale de finalizare a cazurilor de mediere gestionate de participant (din care trebuie sa rezulte cu claritate durata medierilor) si a minim 10 formulare de feedback de tip IMI furnizate de beneficiari ai medierilor respective, la care se adauga gestionarea in calitate de mediator a unui role-play extensiv, cu o durata de 3 zile, care testeaza participantul pe 3 arii de interes : stapanirea procedurilor de mediere, stapanirea abilitatilor fundamentale ale mediatorului si capacitatea de rezistenta si de lucru in conditii de stres si oboseala.

Pe parcursul programului, participantul beneficiaza de asistenta unui expert TIM care are rolul de consilier si antrenor.

Taxa de participare :      6,000 lei